NEAMȚ: Femeie de 50 de ani, prinsă beată la volan

La data de 20 ianuarie, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Târgu-Neamţ au depistat în trafic o femeie de 50 de ani, din Grumăzeşti, care conducea un autoturism pe strada Mihail Sadoveanu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condusă la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În aceeași zi, poliţiştii Serviciului Rutier Neamţ au depistat în localitatea Girov , un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din Ştefan cel Mare. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În ambele cazuri, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

PUBLICITATE