NEAMȚ: Expoziția “În gura Marelui URS”, la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

Muzeul de Artă Piatra-Neamț și Asociația Arte.Ro vă invită la vernisajul expoziției “În gura Marelui URS” și lansarea cărții cu același titlu. Dublul eveniment semnat Ana-Maria Lemnaru, va avea loc joi, 14 februarie, începând cu ora 17.00.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Expoziția este un demers grafic-ilustrativ de recuperare a istoriei recente a societății românești din a doua jumătate a secolului trecut. Conceptul expozițional este inedit și reprezintă în ansamblul său o instalație de artă, care îmbină ilustrația cu mijloacele media.

Partea centrală a expoziției este un roman grafic cu o poveste documentar-ficțională inspirată de evenimentele petrecute într-o închisoare a copiilor și a adolescenților considerați personaje incomode de dictatura comunistă instaurată după anul 1945 în România” (Ana-Maria Lemnaru).

“În gura Marelui URS” publicată la Editura Manuscris a cărei editoare Maria Axinte este și fondator al Memorialului Închisoarea Pitești, este prima carte ilustrată despre elevii închiși pe motive politice la penitenciarul Târgșor de către autoritățile comuniste, un roman grafic pentru copii dar și pentru cei mari.

Ana-Maria Lemnaru este un artist care își propune să pună în valoare puterea poveștilor în educație și dezvoltare socială.

A absolvit în 2017 Facultatea de Arte Vizuale și Design, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, specializarea Grafică și un master în același domeniu. A ilustrat literatură și a făcut scurtmetraje de animație. Este membră în clubul ilustratorilor din România și membru al Uniunii Artiștilor Plastici. În 2015 a fost câștigătoare a secțiunii “The Single Channle Show”, Motion Festival of Nicossia, Cyprus și ilustrator selectat la BookILL Fest din Novi Sad, Serbia, 2017. A participat la workshop-uri la BIB UNESCO – Bratislava, Slovacia (2017) și Youth in Animotion – Dresda, Germania (2014). Artista este prezentă pe simezele galeriilor de artă cu peste 20 de expoziții de grup și personale, iar animațiile sale au fost nominalizate la numeroase festivaluri de film naționale și internaționale (Festivalul Internațional de Film de Animație “Anim’est”, București-2014, Festivalul Internațional de Animație REX, Stockholm, Suedia-2015, etc.).

Expoziția va putea fi vizitată de iubitorii de artă în perioada 14 februarie – 10 martie 2019.

Muzeograf 
Silvia Trăistariu
PUBLICITATE