NEAMȚ: Elevi din Neamț, rezultate onorabile la Concursul Internațional al Tinerilor Pompieri (FOTO)

În perioada 14 – 21 iulie 2019, în orașul Martigny, Elveția s-a desfășurat cea de-a XXII-a ediție a Concursului Internațional al Tinerilor Pompieri. România a fost reprezentată de un echipaj din județul Neamţ și un echipaj din județul Satu Mare.

Echipajul de băieţi al Şcolii Gimnaziale „Ieremia Irimescu” din comuna Brusturi, coordonat de doamna profesor Elena TANASE, care, vara trecută, la Brașov, a câștigat etapa națională a concursului „Prietenii Pompierilor”, a avut următoarea componență: Andrei CHRILĂ, Constantin PATRULEA, Claudiu RUDAC, Mihai BUZDEA, Cristian BUZDEA, Denis VICOVANU, Cosmin Boboc, Cosmin APOSTOL, Cristian TOFAN și Andrei ȚÎMPĂU.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În pregătirea echipajului s-au implicat și cadre militare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț. 

Fiind la a doua participare la o asemenea competiție internațională, echipajul de băieţi al Şcolii Gimnaziale „Ieremia Irimescu” din comuna Brusturi a reușit să ocupe locuri onorabile în clasamentul pe echipe și general (Locul 10 din 38 în clasamentul echipajelor de băieți/mixt, respectiv locul 14 din 56 de echipaje, în clasamentul general), devansând națiuni cu experiență precum: Franța, Cehia, Germania, Ungaria, Polonia, Slovenia, Croația etc.

La această competiție internațională au fost prezente 23 de națiuni, din Europa, dar și din Asia, iar la linia de “START” s-au aliniat 56 de echipaje.

Competiția a fost de anvergură, atât prin participarea numeroasă a delegațiilor, dar și prin resursele umane și de logistică asigurate de organizator.

Nu în ultimul rând, copiii de la Şcoala Gimnazială „Ieremia Irimescu” din comuna Brusturi, au încântat participanții în concursul intitulat „Prezentarea națiunilor” prin portul tradițional și prin dansul popular specfic zonei.

Experința a fost covârșitoare pentru întreaga delegație a României, iar la finalul competiției, copiii au rămas cu amintirea momentelor frumoase trăite alături de toți participanții.

Felicitări delegației care a reprezentat România pentru rezultatele deosebite obținute pe plan internațional! – este mesajul transmis de ISU Neamț.

PUBLICITATE