NEAMȚ: Elevi din Neamț, premiați la Moscova

În perioada 28 martie – 2 aprilie 2019, o delegație de elevi şi profesori de la Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamţ a participat la Conferința Internațională „SCIENTIA UNESCAMUS”, organizată de High School 1517, în Moscova.

Echipele înscrise au reprezentat un număr de mare de școli de pe teritoriul Federației Ruse și ale statelor aparținând Comunității Statelor Independente, precum și din alte țări: Italia, Spania, Cehia, Belarus, Liban, Letonia, Lituania, Turcia.

Conferința științifică „SCIENTIA UNESCAMUS” este o formă de interacțiune între instituțiile de învățământ, studenți, profesori și oameni de știință din Rusia și din țări străine.

Principalele obiective ale Conferinței sunt de a sprijini elevii și tinerii talentați și de a atrage atenția asupra dezvoltării potențialului intelectual al societății.

Conferința cuprinde, pe lângă workshopuri dedicate cadrelor didactice, trei secțiuni de concurs pentru elevi – robotică, cercetări științifice și proiecte, film de scurt metraj.

Elevii Colegiului Național de Informatică s-au înscris în competiție la cele trei secțiuni, demonstrând aptitudini și competențe care acoperă o arie vastă de preocupări: prezentarea robotului creat de echipa de robotică CYB3RG0DS, două produse finale ale unor proiecte Erasmus+, ”GROWW SINERGEE” și ”GIFTED EUROPEAN MATHEMATICIANS” și două filme.

Competiția  a fost strânsă, nu doar datorită echipelor numeroase care s-au înscris, ci și calității competitorilor. Activitatea elevilor pietreni a fost încununată de succes, aceștia urcând pe podiumul premianților, la toate secțiunile.

Premiul I (robotică) – reprezentanții echipei de robotică CYB3RG0DS, alcătuită din Radu Vasile Răzvan, Onofrei Adrian, Alican Andrei, Olaru Marius, Burlea Cătălina, Irimia Roberta, Filip Ștefan, Duliba Ruben, Temeș George, Brumă Bogdan, Tofan Raul, Barna Cristian, Felea Octavian Alexandru, Fron Mara, Tumurug Corina, Vasiliu-Constantin Ștefan

Premiul I (proiecte digitale) – echipa proiectului Erasmus+ ”GIFTED EUROPEAN MATHEMATICIANS”: Agafiței Ștefan, Apetrei Octavian.

Premiul al II-lea (film de scurt metraj cu tema Timpul) – echipa formată din Ana Maria Botescu, Cojocărița Cristian,  Grasu Ioan.

Premiul al III-lea (proiecte antreprenoriale) – echipa proiectului Erasmus+ ”GROWW SINERGEE”: Anghel Mircea, Vasiliu-Constantin Ștefan, Biciușcă Matei.

Felicitări tuturor pentru creativitate, perseverență și rezultatele obținute! – este mesajul transmis de ISJ Neamț

PUBLICITATE
loading...