Neamț: Drumarii, mobilizați pentru ninsoarea de azi-noapte. Vezi starea drumurilor

Ninsoarea de azi-noapte nu i-a prins nepregătiți pe drumarii Moldovei. Încă de la primele semne ale precipitațiilor sub formă de lapoviță și ninsoare, dar și pe parcursul nopții de 16/17 noiembrie, echipele DRDP Iași au intervenit cu 107 autoutilaje și au răspândit 470 t de material antiderapant (sare și clorură de calciu) pe drumurile Moldovei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La Neamț s-a intervenit cu 16 autoutilaje și 59 tone material antiderapant, pe DN 12C, DN 15, DN 15B, DN 15C, DN 15D, DN 15F, DN 15G, DN 17B, DN 2;

Menționăm că la nivelul bazelor de deszăpezire ale DRDP Iași sunt disponibile aproximativ 38.000 tone de sare, fiind mobilizate totodată 185 de utilaje (autobasculante, utilaje de tip Unimog și încărcătoare), conform graficelor prevăzute de normativele în vigoare. În total, DRDP Iași are la dispoziție peste 400 de autoutilaje de deszăpezire proprii și închiriate, în baza contractelor încheiate cu prestatorii.

La acest moment, carosabilul în regiunea Moldovei se prezintă umed, cu sectoare de zăpadă frământată în strat de sub 1 cm pe DN 17A, km 0 – 53 (jud. Suceava), DN 15B, km 10 – 18 (jud. Neamț), precum și pe unele sectoare din județul Iași, fără a ridica probleme deosebite în trafic.

Pe fondul ninsorilor slabe, carosabilul este umed în județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui și Vrancea, fără precipitații în județul Galați.

În ceea ce privește temperatura aerului, aceasta se încadrează în specificul perioadei: Iași (IS) -1°, Câmpulung Moldovenesc (SV) -1°, Piatra Neamț (NT) -1°, Botoșani (BT) -2°, Bârlad (VS) -1°, Galați (GL) 0°, Suceava (SV) -2°, Bacău (BC) 0°, Focșani (VN) -1°.

În continuare, date fiind condițiile meteo, DRDP Iași face apel la prudență din partea participanților la trafic, atrăgând totodată atenția asupra adaptării vitezei la condițiile de drum, dar și a obligativității montării anvelopelor de iarnă și a altor dispozitive antiderapante, acolo unde este cazul.

Pentru informații privind starea drumurilor naționale din zona Moldovei, DRDP Iași stă la dispoziția participanților la trafic prin Dispeceratul său deschis în regim de permanență – tel. 0232/213168. Informații actualizate despre starea vremii și a carosabilului pot fi obținute și de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, precum și de pe paginile noastre web, www.drdpiasi.ro, respectiv www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naționale.

PUBLICITATE