Neamț: Două trenuri anulate din cauza gerului şi a lipsei de pasageri

Oficialii CFR Călători din Regionala Iaşi au anunţat că mai multe garnituri de tren au întârzieri, iar două trenuri au fost anulate, luni.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Constantin Axinia, directorul CFR Călători Iaşi, a declarat la un post de radio local că trenurile Paşcani-Târgu Neamţ şi Târgu Neamţ-Paşcani au fost anulate din cauza temperaturilor foarte scăzute din judeţul Neamţ şi a lipsei de pasageri pe aceste rute. – informează Adevărul

Potrivit şefului regionalei CFR Iaşi, călătorii care vor circula cu trenul în perioada în care a fost instituit cod portocaliu de ger vor primi ceai cald în staţiile din zona de munte, dacă trenurile vor avea întârzieri mai mari de 10 minute.

Pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulaţia feroviară, CFR Călători a luat măsuri suplimentare:
– asigurarea locomotivelor Diesel de rezervă și pregătirea materialului rulant pentru circulație în condiții de iarnă;
– suplimentarea echipelor de intervenție și asigurarea personalului necesar pentru deszăpezirea unităților proprii (revizii, depouri, etc);
– pregătirea  suplimentară a garniturilor şi verificarea acestora înainte de plecarea la drum.

În funcție de evoluția vremii și a temperaturilor foarte scăzute ce au implicații asupra infrastructurii feroviare și asupra funcționalității materialului rulant, pot să apară și alte modificări în programul de circulație a trenurilor de pasageri. – notează CFR.

PUBLICITATE