NEAMȚ: Două fete de 11 și 12 ani, aflate fiecare pe bicicletă, accidentate de un șofer beat

La data de 15 iulie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Dumbrava Roșie, soldat cu rănirea a două minore.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 46 de ani, din Dumbrava Roșie, conducea un autoturism pe strada Școlii din localitate, ajuns la intersecția cu strada Mărului a surprins și accidentat două minore de 11, respectiv 12 ani, care circulau fiecare pe bicicletă și care ar fi pătruns în intersecție fără a respecta semnificația indicatorului Oprire.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ambelor minore, care au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

PUBLICITATE