NEAMȚ: Două accidente provocate de șoferi beți. Unul a ajuns cu mașina în râu

Ieri, 3 noiembrie, în jurul orei 11.30,  polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Târgu-Neamț au fost sesizați, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe drumul național 15 C, în localitatea Târzia.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, un conducător auro, în vârstă de 52 de ani, din Bogdănești, pe un sector de drum cu curbă deosebit de periculoasă, ar fi părăsit partea carosabilă, plonjând în albia râului Târzia.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conducătorul auto au fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

În jurul orei 15.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Dumitru Martinaș, din municipiul Roman.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, un conducător auro, în vârstă de 46 de ani, din Cordun, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism  condus de un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Roman, ce circula din sens opus.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de  0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul primului conducător auto.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE