NEAMȚ: Dosar penal pentru că s-a dat drept altcineva

Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Neamț continuă cercetările față de un bărbat, de 40 de ani, din Săvinești, sub aspectul comiterii infracțiunii de falsul privind identitate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La data de 11 februarie, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Neamț, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnalul regulementar de oprire unui autoturism, care se deplasa pe DN 15 în localitatea Săvinești, cu o viteză ce depășea limita legală admisă.

Fiindu-i solicitate documentele, conducătorul auto le-a declarat polițiștilor că nu le deține asupra sa și le-a furnizat acestora o identitate falsă prin întrebuințarea identității reale a unei alte persoane.

Polițiștii au efectuat verificări în bazele de date și au constatat că identitatea declinată de bărbat nu este cea reală, fapt pentru care a fost condus la sediul poliției în vederea stabilirii identității.

În urma investigațiilor, conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat, de 40 de ani, din Săvinești.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de falsul privind identitatea.

PUBLICITATE