Neamț: Dosar penal pentru administratorul unei spălătorii auto după ce a modificat marcajul rutier

Un bărbat de 57 de ani, din Roman, este cercetat penal pentru modificarea marcajului rutier.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La data de 6 iunie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Roman s-au sesizat despre faptul că pe strada Ştefan cel Mare din municipiului Roman, în dreptul unei spălătorii auto, marcajul longitudinal dublu continuu de la axul drumului a fost modificat.

În urma verificărilor efectuate, a reieşit că asupra marcajului care a fost aplicat în seara zilei de 5 iunie a.c., s-a intervenit cu vopsea de culoare albastră, realizându-se astfel un marcaj discontinuu.

Poliţiştii au stabilit că administratorul respectivei spălătorii auto, un bărbat de 57 de ani, din Roman, ar fi făcut modificările marcajului rutier în noaptea de 5/6.06.2018, pentru a permite accesul în incinta spălătoriei, autovehiculelor care se deplasează pe sensul Iaşi-Roman.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 339 alin. 1 Cod Penal, cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

PUBLICITATE