NEAMȚ: Dosar penal după ce a ieșit de două ori din autoizolare

Un nou dosar penal deschis, astăzi, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, după ce un bărbat a încălcat regulile de autoizolare la domiciliu.

În cursul zilei de astăzi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Potrivit Parchetului, cauza penală are ca obiect sesizarea din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.2 Săvineşti, județul Neamț, cu privire la faptul că, în data de 20.03.2020, orele 19,00, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Zăneşti, satul Traian, județul Neamț, având cunoştinţă de faptul că se află în autoizolare la domiciliu, pentru prevenirea răspândirii virusului coronavirus COVID 19, a părăsit imobilul plimbându se pe strada Luminii din localitate.

Acesta fusese sancționat contravențional la aceeaşi dată, la orele 12,00, conform prevederilor O.U.G. nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, luând la cunoştinţă de faptul că are obligaţia de a nu părăsi imobilul pe o perioadă de 14 zile.

„Precizăm că faza de urmărire penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumpției de nevinovăție.” – precizează procurorii

PUBLICITATE