Neamț: Doi bărbați, prinși în timp ce sustrăgeau combustibil din rezervorul unui autotren

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov au surprins în flagrant două persoane, care sustrăgeau combustibil – informează IPJ Neamț

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În dimineața zilei de 23.03.2018, polițiștii de investigații criminale din cadrul Politiei Orașului Roznov, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în flagrant într-o parcare de pe strada Uzinei, doi bărbați de 18 și 50 de ani care sustrăgeau combustibil din rezervorul unui autotren.

Motorina urma sa fie depozitată în 6 bidoane din plastic de 30 litri, ce au fost găsite la fața locului. Cu ocazia depistării s-a constatat faptul ca cele două persoane ar fi sustras 50 de litri de combustibil.

Polițiștii au confiscat toate bunurile identificate, respectiv bidoane de plastic, un furtun pe care era montată o pompă de debit artizanală și un apometru, iar cercetările continuă față de cele două persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

PUBLICITATE