NEAMȚ: Doi bărbați, găsiți decedați

Două persoane au fost găsite, ieri, decedate de către echipajele Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț.

Din primele informații, un bărbat de 58 de ani, cioban la o stână din comuna Icușești, a fost găsit decedat, ieri dimineață, în jurul orei 6:40.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au constatat că nu erau urme de violență pe suprafața corpului.

Cadavrul a fost ridicat și transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzelor care au condus la deces.

Tot ieri, în jurul orei 14:30, un bărbat în vârstă de 70 de ani, din localitatea Ingărești, a fost găsit în stop cardio-respirator.

Echipajele medicale au efectuat manevrele de resuscitare însă, din păcate, victima a fost declarată decedată.

PUBLICITATE