NEAMȚ: De Ziua Culturii Naționale, Carmen Saeculare lansează cartea „Gavriil Galinescu – Cântece populare din Moldova”

Evenimentul cultural al începutului de an este Ziua culturii naţionale. În cadrul acestui proiect, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ a pregătit lansarea unei valoroase lucrări alcătuită, îngrijită şi prefaţată de prof. univ. dr. Vasile Vasile.

Este vorba despre cartea „Gavriil Galinescu – Cântece populare din Moldova”, recent apărută la editura „Nona” a Centrului. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Motivaţia autorului este cuprinsă în Studiul introductiv:

În condițiile în care Colecția Națională de Folclor, inițiată de Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române «Constantin Brăiloiu», nu a reușit să valorifice vechile colecții datorate unor inimoși intelectuali din perioada precomunistă și a lăsat în atribuțiile forurilor culturale locale valorificarea unor asemenea prețioase documente, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, cu susținerea financiară a Consiliului Județean, își îndeplinește una dintre obligațiile de bază din acest domeniu.

Publicarea antologiei de folclor realizată de Gavriil Galinescu, un eminent fiu al Văii Bistriței, susține afirmația.

Asemenea forurilor culturale sucevene (care au început activitatea de restituire a bogatei colecții a lui Alexandru Voievidca și a monumentalei monografii închinate de către Leca Morariu lui Iraclie și Ciprian Porumbescu), celor bistrițene (care au făcut eforturi pentru restituirea colecției lui Ilarion Cocișiu, colecții valoroase, contemporane cu cea a lui Galinescu), celor din Caracal (care și-au asumat răspunderea tipăririi monografiei unuia dintre eminenții fii ai Romanaților), forurile culturale nemțene au răspuns inițiativei de a pune în circulație o antologie de folclor reprezentativă vetrei de folclor locale, realizată în prima parte a secolului trecut.

Lucrarea, bogată în material muzical, grupat şi sistematizat tematic, cuprinde cântece de leagăn, cântece din folclorul copiilor, colinde, cântări din repertoriul nupţial, funebru, păstoresc, de şezătoare, doine, balade, melodii instrumentale de joc.

Noua carte scoasă la  editura „Nona”, cu importantul aport al tehnoredactorului muzical Florin Podariu, se adresează atât publicului specializat – profesori de muzică, dirijori de cor, preoţi, interpreţi ai folclorului nemţean –, dar şi celui larg sau mai puţin iniţiat, care vor să aspire la cunoaştere muzicală – elevi, seminarişti, membri ai unor grupări corale semiprofesioniste.

Aflată sub auspiciile unei sărbători româneşti – Ziua culturii naţionale – lansarea acestei importante lucrări este privită de organizatori ca un eveniment cultural de o amploare deosebită.

Astfel, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ a invitat Corala „Bazil Anastasescu”, dirijată de prof. Eugenia Tiugea, să ilustreze muzical opera componistică a lui Gavriil Galinescu.

De informaţii primite direct de la autor se va bucura publicul cititor de toate vârstele din Bicaz, Târgu Neamţ şi Piatra-Neamţ.

La debutul manifestării, profesorul Vasile Vasile se va întâlni, miercuri, 15 ianuarie, mai întâi cu cititorii Bibliotecii „Mihai Eminescu” din Bicaz (ora 13:00).

Apoi, începând cu ora 17:00, la Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamţ, autorul, alături de corala „Bazil Anastasescu”, se va întâlni cu publicul din Târgu Neamţ.

Joi, 16 ianuarie, ora 13:00, la sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş” va fi rândul elevilor şi profesorilor lor de a face cunoştinţă cu o parte din opera lui Gavriil Galinescu.

În aceeaşi zi, începând cu ora 18:00, la Consiliul Judeţean Neamţ, sala „Calistrat Hogaş”, publicul din Piatra-Neamţ va fi martor la spectacolul final al lansării cărţii „Gavriil Galinescu – Cântece populare din Moldova”, protagonişti fiind autorul lucrării, profesorul Vasile Vasile, şi corul „Bazil Anastasescu” condus de prof. Eugenia Tiugea.

Participarea la oricare dintre evenimentele amintite este liberă, în limita locurilor disponibile

PUBLICITATE