NEAMȚ: De 1 Iunie, Shopping City Piatra-Neamț îți aduce „O lume minunată la înălțime”

Centrul comercial îi invită pe cei mici la o vânătoare de comori, de Ziua Copilului, între orele 13:00 și 18:00. De la 15:00, centrul comercial găzduiește o prezentare de modă, cu cele mai noi articole pentru copii.

În perioada 1-2 iunie, Shopping City Piatra Neamț îi invită pe cei mici să descopere „O lume minunată la înălțime”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

De ziua lor, în intervalul 13:00-18:00, copiii vor avea parte de o vânătoare de comori ca în filme, vor câștiga premii și vor face un pas spre a deveni adevărați exploratori.

Vânătoarea de comori este organizată în patru zone diferite, iar cei mici, alături de părinții lor, se vor distra în weekend parcurând traseul, iar cu fiecare reușită, vor fi mai aproape de recompense colorate și cadouri amuzante.

Vânătoarea de comori are patru etape pe care participanții le vor traversa pentru a ajunge la final.

În primul punct, copiii vor fi răsfățați cu picturi pe față, iar mămicile pot testa cele mai frumoase nuanțe de rujuri, oferite de partenerii de la Gerovital.

Apoi, aceștia avansează către zona „Max Fun”, acolo unde vor primi câte un jeton gratuit,  pe care îl pot folosi pentru testarea jocului distractiv din galerie.

Mai departe, în a treia etapă, cei mici se vor bucura de baloane colorate oferite de C&A și Max Fun, pentru și mai multă energie.

La sfârșitul cursei, toată lumea este așteptată cu daruri: copiii sunt răsplătiți cu un voucher pentru acces gratuit pentru o tură de acrobații pe „Trambulina Bate-o Vina”, aflată pe terasă, iar părinții primesc  un cupon de 20% reducere la restaurantul Manay.

Astfel, indiferent de vârstă, ziua de 1 Iunie va fi un prilej de bucurie atât pentru pitici, cât și pentru adulți.

Această dată este recunoscută în mod oficial ca Ziua Internațională a Copilului în 50 de țări din întreaga lume.

Aventurierii vor lua o pauză începând cu ora 15:00, atunci când se vor relaxa pentru un moment special.

La Shopping City Piatra Neamț va avea loc o prezentare de modă dedicată celor mici, unde participanții vor putea admira colecția de vară C&A pentru copii.

Pentru un weekend prelungit de distracție, vânătoarea de comori va continua și duminică, pe 2 iunie.

Evenimentul este susținut de Gerovital, Max Fun, C&A, Manay, „Trambulina Bate-o Vina” și este recomandat copiilor de toate vârstele.

Mai multe informații despre „O lume minunată la înălțime” puteți găsi aici, dar și pe pagina de Facebook.

PUBLICITATE