NEAMȚ: Datele accidentului în care au fost implicate o ambulanța și o autoutilitară (FOTO)

O ambulanță care transporta un pacient la Iași a fost implicată într-un grav accident rutier ce a avut loc astăzi, în jurul orei 13:20, pe raza comunei Ștefan cel Mare.

Accidentul rutier s-a produs între autospeciala Serviciului de Ambulanță și o autoutilitară. În urma impactului, ambulanța a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un copac.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii  cu o autospecială pentru descarcerare,  o autospecială de stingere, o autospecială complexă pentru intervenție și o ambulanță SMURD TIM din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și patru echipaje cu ambulanțe de la SAJ.

În urma accidentului rutier șoferul ambulanței a rămas încarcerat.

Pompierii, cu ajutorul mijloacelor și procedeelor specifice, au scos victima (bărbat 34 de ani) și au predat-o echipajului TIM.

Victima a primit primul ajutor calificat la locul evenimentului de la echipajele medicale,  ulterior fiind transportată la UPU Piatra Neamț.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, „din primele cercetări efectuate a reieșit că accidentul s-a produs între o autoutilitară și o ambulanță, conduse de doi bărbați, de 68 de ani, din Piatra Șoimului și 34 de ani, din Piatra Neamț, care circulau din sensuri opuse. În urma impactului, ambulanța a fost proiectată într-un pom.”

Conform surselor noastre, conducătorul autoutilitarei ar fi depășit un autoturism, moment în care a intrat în coliziune cu ambulanța care se deplasa din sensul opus.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului ambulanței și a două femei, în vârstă de 42, respectiv 52 de ani, din Piatra Neamț, ambele pasagere în ambulanță.

Pacientul care se afla în ambulanță nu a suferit leziuni în urma impactului.

Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Din cauza leziunilor suferite, conducătorul ambulanței nu a putut fi testat cu aparatul etilotest.

„În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.” – au mai transmis polițiștii

PUBLICITATE