NEAMȚ: Cum s-a petrecut accidentul mortal din Piatra-Neamț (FOTO-VIDEO)

Un accident mortal a avut loc, în această seară, în municipiul Piatra-Neamț. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 19:00, pe strada Mărășești din cartierul Gara Veche.

Potrivit purtătoruui de cuvânt al IPJ Neamț, la data de 27 martie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au intervenit la un accident rutier produs pe o stradă din Piatra Neamț și soldat cu decesul unei persoane.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma cercetărilor efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 30 de ani, din Piatra Neamț conducea un autoturism pe strada Mărășești, a surprins și accidentat un bărbat, de 56 de ani, din Piatra Neamț, care s-ar fi angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis și fără să se asigure.

În urma impactului, victima a suferit leziuni care au condus la decesul acesteia. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la spital, în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

PUBLICITATE