NEAMȚ: Cum s-a petrecut accidentul în care au murit 2 nemțeni (FOTO)

Doi bărbați din județul Neamț și-au pierdut viața în această dimineață, în jurul orei 6:30, într-un accident rutier ce a avut loc în vârful pantei de la ieşirea din Bălţaţi, județul Iași.

Potrivit primelor date oferite de purtătorul de cuvânt al Poliției Iași, un șofer în vârstă de 32 de ani, din Moțca (Iași) în timp ce conducea un Volkswagen Passat, a intrat pe contrasens, având viteză foarte mare (acul vitezometrului s-a oprit la 140 km/h), și a lovit frontal un Opel Corsa în care se aflau doi adulți și un copil.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cei doi bărbați din Opel (55 de ani – şoferul, 53 de ani – pasagerul din dreapta, ambii din Roman), care se aflau în față, au murit pe loc.

Minorul (13 ani, din Năvodari – județul Constanța) care se afla pe bancheta din spate a fost transportat în stare gravă la spitalul “Sf Maria”.

Conform celor de la ziaruldeiasi.ro, se pare că aceștia veneau la Iași, pentru a munci în construcții.

Șoferul vinovat de producerea accidentului (bărbatul din Moțca) a fost transportat la spital, conștient. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Anchetatorii vor continua cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală și ucidere din culpă.

PUBLICITATE
SURSĂfoto: Facebook / Florin Tugui ; video: ziaruldeiasi.ro