NEAMȚ: Cu cât vor fi premiați elevii olimpici din Neamț și profesorii lor

Consilierii județeni vor avea de votat în ședința de mâine, 11 decembrie, un proiect de hotărâre privind premierea elevilor nemțeni (și profesorii lor) care au obținut distincții, medalii și premii speciale la olimpiadele școlare județene, naționale și internaționale.

Potrivit proiectului de hotărâre, evenimentul „Sărbătoarea Școlii Nemțene 2019” va avea o susținere financiară în cuantum de 130.000 de lei din partea Consiliului Județean.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, vor primi stimulente financiare elevii cu rezultate remarcabile la olimpiade și profesorii care i-au îndrumat.

Premierea elevilor și a cadrelor didactice îndrumătoare se va face în funcție de nivelul performanței obținute și în limita bugetului.

Cuantumul premiilor va fi structurat astfel:

ELEVI:

Etapa județeană

  • locul I – o sumă cuprinsă între 50 – 200 de lei / elev / disciplină

Etapa națională:

  • locul I – o sumă cuprinsă între 250 – 700 de lei / elev / disciplină sau o sumă cuprinsă între 400 – 1000 de lei / echipă.
  • locul II – o sumă cuprinsă între 200 – 600 de lei / elev / disciplină sau o sumă cuprinsă între 300 – 900 de lei / echipă.
  • locul III – o sumă cuprinsă între 150 – 500 de lei / elev / disciplină sau o sumă cuprinsă între 200 – 800 de lei / echipă.
  • mențiune – o sumă cuprinsă între 100 – 400 de lei / elev / disciplină sau o sumă cuprinsă între 100 – 700 de lei / echipă.

Etapa internațională

  • premiul individual – o sumă cuprinsă între 250 – 700 de lei / elev / disciplină sau o sumă cuprinsă între 400 – 1000 de lei / echipă.

CADRE DIDACTICE:

Etapa județeană

  • locul I – o sumă cuprinsă între 100 – 300 de lei / cadru didactic

Etapa internațională:

  • locul I, II, III sau mențiune – o sumă cuprinsă între 150 – 500 de lei / cadru didactic

Secțiunea „Domnul Trandafir”

  • o sumă cuprinsă între 150 – 500 de lei / cadru didactic
PUBLICITATE