Neamț: CSM Ceahlăul, remiză cu Bucovina Rădăuți

CSM Ceahlăul Piatra Neamț a înregistrat o remiză în meciul de la Bucovina Rădăuți, acesta fiind primul egal înregistrat de galben-negri în actuala stagiune.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Rezultatul final al duelului a fost 0-0. A fost un meci echilibrat, cu un plus de presiune din partea gazdelor, care, mai ales în mitanul secund, au căutat să își facă adversarul să comită gafe.

Ai noștri însă au jucat atent, au evitat loviturile libere în zonele periculoase, astfel încât Bucovina nu a profitat de situații de acest gen, când puteau ”urca” în careul lui Barna mai mulți jucători.

Cât privește CSM Ceahlăul, problemele medicale au afectat planurile conducerii tehnice a Ceahlăului. Cu 24 de ore înainte de meci se știa că lipsesc Cristian Copoț-Barb, Robert Vasile, Valentin Rotaru și Cezar Agache, numai că în ziua jocului au mai apărut două probleme. Dumbrăvean nu a putut juca din cauza unei indigestii, în timp ce Cuibari a fost apt doar în prima repriză.

Și astfel, Gabriel Rădulescu l-a titularizat pe Bogdan Oteliță, jucător de 16 ani, ca fundaș dreapta. ”Am avut încredere că poate juca acolo pentru că îl știu de mic și știu ce calități are”, a explicat Rădulescu alegerea făcută.

Mai apoi, după pauză, schimbările au scăzut și mai mult media de vârstă a echipei. Sârbie (18 ani) i-a luat locul lui Cuibari, Olteanu (17 ani) a fost trimis în teren pentru a-l înlocui pe Țapu, Hodorogea (18 ani) și Moroșanu (16 ani) au intrat pe locurile lăsate libere de Antim și, respectiv, Pîntea.

Având în vedere toate aceste probleme de lot rezultatul de la Rădăuți este bun. Este în același timp meritat, pentru că toți băieții au luptat, au muncit și au fost concentrați de la prima secundă a jocului și pâmă la ultima. Este o remiză extrem de importantă pentru parcursul nostru contra unui adversar cu greutate în acest campionat. Acest egal ne poate da multă încredere pentru viitor”, a declarat Gabriel Rădulescu, antrenorul principal al CSM Ceahlăul.

Un fapt interesant este că acest meci de la Rădăuți a fost urmărit din tribună de însuși președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, așa cum se poate vedea și în albumul foto de la meci – AICI.

Rezultatele etapei 9 a Ligii 3, Seria 1, sunt postate pe pagina de internet a CSM Ceahlăul – AICI
Clasamentul Ligii 3, Seria 1,după etapa 9 se poate vedea aici – AICI.

sursa: CSM Ceahlaul Piatra Neamt
PUBLICITATE