NEAMȚ: Copil de 12 ani, tâlhărit. I-a luat șapca și telefonul

Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.

La data de 19 iunie a.c., în urma unei sesizări privind comiterea infracțiunii de tâlhărie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au reușit depistarea și identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, un tânăr de 20 de ani, din Roman, este cercetat pentru faptul că în cursul aceleiași zile, prin întrebuințarea de amenințări cu acte de violență, i-ar fi sustras unui minor în vârstă de 12 ani, șapca și telefonul mobil.

Ieri, în urma documentării activității infracționale,  acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

PUBLICITATE