NEAMȚ: Coadă de ambulanțe la Spitalul Județean. ISU a montat două corturi de triaj

Situație gravă la Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț. Potrivit managerului unității medicale, încă de la orele prânzului, Unitatea de Primiri Urgențe nu mai putea să facă față solicitărilor, iar ambulanțele stau la rând în curtea spitalului.

Astfel, s-a solicitat celor de la ISU montarea corturilor de triaj.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Ca urmare a unei solicitări din partea Spitalului Județean din Piatra-Neamț, ISU Neamț a montat, în această seară, două corturi în curtea spitalului.

Corturile de triaj amplasate în curtea spitalului îşi încep activitatea din această seară, fiind  puncte de lucru ale UPU-SMURD și contribuie la preluarea numărului mare de pacienți COVID.” – au transmis reprezentanții ISU Neamț

Managerul spitalului ne-a mai transmis că cel mai probabil nu mai sunt paturi libere în spital.

„Eu nu cred că avem paturi libere, altfel UPU ar funcționa normal, nu ar sta abulanțele în curte” – ne-a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț

PUBLICITATE