NEAMȚ: Cine a mințit, cine a semnat și cine a făcut abuz în scandalul bannerelor din Piatra-Neamț?

Scandalul bannerelor electorale din Piatra-Neamț scoate la iveală noi detalii, cel mai important fiind că acestea au fost puse fără aviz!

Conform unui răspuns trimis de către Primăria Piatra-Neamț, avizul pentru amplasarea bannerelor a fost dat începând cu data de 28 martie, iar bannerele au fost puse pe 23 martie, sub supravegherea polițiștilor locali.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Firul evenimentelor.

Pe 8 martie, PMP Neamț, prin semnătura viceprimarului Bogdan Gavrilescu trimite o adresă primăriei Piatra-Neamț prin care solicită amplasarea unor bannere electorale pe străzile municipiului.

Mai târziu, credem noi că în ziua în care a fost emis avizul de amplasare, este completat cu pixul, în josul paginii, cu antetul PMP, „proiect de interes național„. Adică sloganul lor de campanie este un proiect de interes național!

Arhitectul șef al municipiului eliberează un aviz dubios de amplasare pentru acest „proiect de interes național promovat de PMP”, cum precizează dumnealui, deși discutăm de bannere cu sigle de partid și cu slogan electoral.

Dar domnul arhitect a considerat că e mesaj de interes național pentru că așa era scris cu pixul pe cererea PMP. Și tot cu pixul e scrisă și data înregistrării…

Mai putem aminti că e dubios acel aviz dat de arhitect, atât timp cât se bate cap în cap cu o Hotărâre de Consiliu Local și apoi nu este contrasemnat de un jurist, de un viceprimar sau de primar.

Avizul poartă doar semnătura arhitectului șef!!!

Odată eliberat avizul, cineva a mințit.

E vorba de viceprimarul PMP Gavrilescu, care și-a trimis echipele sa monteze bannerele pe 23 martie, deși avizul specifica clar faptul că bannerele pot fi montate de pe 28 martie.

Apoi poate fi luat în discuție un abuz al șefului Poliției Locale, Eugen Pancu, care a trimis polițiștii locali să „supravegheze” instalarea bannerelor pentru care nu exista aviz de amplasare în data de 23 martie.

Apoi, tot el, cu „mândrie proletară” ne declara că există autorizație, pentru că așa i-a spus viceprimarul, și viceprimarul e serios, el nu minte (?!).

Uite, domnule Director Executiv al Poliției Locale, că ați supravegheat și acceptat o ilegalitate. Credem că o demisie de onoare ar fi binevenită. Și nu doar pentru acest eveniment. Nu doar!!!

Minciună și abuz din partea șefului Poliției Locale!

După o declarație halucinantă a directorului Eugen Pancu, în care ne spune că deși nu a văzut autorizația de montare a bannerelor, ea exista (vezi articolul AICI), un comunicat al Poliției Locale sugerează (OFICIAL!) că autorizația exista.

În urma unei solicitări a Partidului Mișcarea Populară – organizația județeană Neamț, înregistrată la Primăria Piatra Neamț în data de 08.03.2019, cu nr. 6444, s-a autorizat, prin emiterea unui aviz favorabil, de către arhitectul șef al municipiului Piatra Neamț, în data de 11.03.2019, în temeiul Legii 185/2013 (A) amplasarea a două bannere cu conținut informativ privind un proiect al respectivei entități. Menționăm că potrivit Legii 185/2013 completată și modificată prin legea 154/2017 – privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate , bannerele se pot amplasa cu avizul autorităților competente din cadrul primăriei, în baza unei documentații specifice. – precizează comunicatul Poliției Locale

Comunicatul vine la mai multe ore după ce Pancu promisese că trebuia să verifice personal avizul. Se pare că nici a doua zi nu a citit autorizația.

Pe lângă faptul că directorul Poliției Locale habar nu are de prevederile prin care bannerele publicitare electorale sunt interzise, vorbim și despre un abuz de a gira o ilegalitate, permițând amplasarea acestor bannere „prin telefon”, că așa i-ar fi spus viceprimarul, fără să vadă autorizația sau avizul de amplasare.

Cazul bannnerelor, în atenția Prefecturii

Cazul bannnerelor din Piatra-Neamț a intrat în atenția prefectului Daniela Soroceanu care a primit din partea unei Asociații o solicitare prin care se cere demiterea viceprimarului Bogdan Gavrilescu și a șefului Poliției Locale, Eugen Pancu.

Am luat act de sesizarea respectivă. Am dat-o, pe circuit, pentru formularea răspunsurilor și pentru solicitarea de informații de la Primăria Piatra-Neamț și nu numai. Personal nu mi se pare o situație normală. În funcție de răspunsurile primite voi analiza și voi vedea măsurile care s-ar putea dispune. – ne-a declarat prefectul județului Neamț, Daniela Soroceanu.

PUBLICITATE