NEAMȚ: Cât costă testul Covid la Spitalul Județean, pentru cei care vor să plece în afara țării

În sprijinul cetățenilor care doresc să călătorească în Grecia și care, începând cu 15 iulie, trebuie să prezinte un test molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19 efectuat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene, Ministerul Sănătății a făcut publică pe site lista centrelor de testare, adresele și numerele de telefon ale acestora. (vezi articolul AICI)

În Neamț, cele două locuri unde se pot face testele Covid sunt în Roman (Spitalul Municipal) și în Piatra-Neamț (Spitalul Județean)

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La Piatra-Neamț, Policlinica din cadrul Spitalului Județean anunță că un astfel de testă costă 260 de lei de persoană:

„Va aducem la cunostinta ca incepand cu data de 15.07.2020 in cadrul Ambulatoriului Integrat de Specialitate la Punctul de lucru recoltare probe biologice,se vor recolta si teste moleculare RT PCR pentru depistarea COVID -19 pentru persoanele ce au contractat deplasari pe teritoriul a opt state din Uniunea Europeană.

Acest test cu valabilitate de maxim 72 de ore va putea fi efectuat in intervalul orar 10.00 – 11.30 de LUNI pana JOI. 7 PERSOANE/ZI

NE PARE RAU dar in weekend nu va putem sta la dispozitie!

PRETUL UNUI ASTFEL DE TEST ESTE DE 260 LEI/ PERSOANA” – este anunțul policlinicii.

PUBLICITATE