NEAMȚ: Casă în flăcări! Un tânăr care a vrut să stingă incendiul, la spital (FOTO)

Astăzi, în jurul orei 11:15, pompierii pietreni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Ghigoiești, comuna Ștefan cel Mare.

La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și voluntari din cadrul SVSU Ștefan cel Mare cu o autocisternă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei case nelocuite, cu posibilitatea propagării la o locuință aflată în imediata apropiere.

Până la sosirea forțelor de intervenție, un tânăr în vârstă de 24 de ani a încercat să intervină pentru stingerea incendiului, suferind un traumatism la umăr. Aceasta a fost preluat de paramedici și transportat la spital.

Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în urma căruia a ars casa pe o suprafață de aproximativ 45 mp cu bunurile materiale aflate în interior.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise.

PUBLICITATE