Neamț: Căruțașul reținut pentru tâlhărie la o vulcanizare, arestat preventiv

La data de 12 octombrie, Judecătoria Târgu-Neamţ a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile faţă de un tânăr de 29 de ani, din Târgu-Neamţ sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La data de 11 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 53 de ani, din Târgu-Neamț a fost victima unei agresiuni fizice.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din cercetările efectuate a reieșit că în timp ce bărbatul de 53 de ani desfășura activități specifice la o societate din Târgu-Neamț, un tânăr de 29 de ani i-a solicitat vulcanizarea roților unui atelaj hipo, însă a fost refuzat de acesta.

În acel moment, tânărul ar fi sustras un cric și două leviere, cu intenția de a părăsi incinta societății, însă a fost surprins de bărbatul din Trgu-Neamț, care a încercat să-l oprească, moment în care a fost lovit cu pumnul în zona feței.

La scurt timp, polițiștii au reușit identificarea acestuia, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie, iar bunurile au fost recuperate și înapoiate persoanei vătămate.

În urma probării activității infracționale, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamţ.

PUBLICITATE