NEAMȚ: Câini salvați de o polițistă din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor (FOTO)

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor acționează în permanență pentru salvarea animalelor care se află în situații de risc sau în primejdii reale. Intervenția lor este de fiecare dată însoțită de dragostea pe care aceștia o poartă animalelor.

În perioada 13-19 mai, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au intervenit pentru salvarea mai multor animale aflate în situații de risc.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, datorită intervenției acestora, a fost salvat un câine abandonat din curtea unui imobil din comuna Negrești, al cărui proprietar se afla plecat în străinătate, fapt care a generat degradarea stării de sănătate a animalului.

Totodată în urma unei sesizări, polițiștii au identificat, la data de 14 mai, un pui de câine abandonat de proprietar în parcarea unui supermarket din Piatra Neamț.

De aceeași grijă a beneficiat și un câine rănit de un autoturism, care a fost găsit la data de 13 mai, în apropierea unei pensiuni turistice din orașul Bicaz.

„Îngerul păzitor al animalelor salvate este colega noastră Mădălina, care în calitate de ofițer specialist medic veterinar în cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, a acționat imediat pentru salvarea acestora și găsirea unui adăpost primitor unde sa primească îngrijirile necesare.

Colega noastră are 27 de ani, este medic veterinar, absolventă a Facultății de Medicina Veterinara din București și a îmbrățișat cariera de polițist anul acesta in cadrul structurii nou înființate.” – a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

În prezent toate animalele se află într-o stare de sănătate bună, într-un adăpost din Piatra Neamț, aparținând unei asociații de protecție a animalelor, unde beneficiază  de îngrijirea și afecțiunea de care au nevoie, în așteptarea unor stăpâni iubitori de animale.

PUBLICITATE