NEAMȚ: Bătrână de 81 de ani, amenințată cu moartea de soț

Un bărbat din localitatea Dumbrava Roșie a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit de faptul că nu ar fi respectat ordinul de protecție și și-ar fi amenințat soția cu moartea.

La data de 1 august, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați de către o femeie de 81 de ani, din localitatea Dumbrava Roșie cu privire la faptul că soțul său provoacă scandal la domiciliu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din cercetări a reieșit că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 79 de ani, din localitatea Dumbrava Roșie, ar fi pătruns în curtea și locuința soției, unde ar fi amenințat-o cu moartea, cauzându-i acesteia o stare de temere.

La data de 26 iunie, față de bărbatul în cauză, Judecătoria Piatra Neamț a emis un ordin de protecție prin care s-a dispus evacuarea acestuia din domiciliu și să păstreze față de soția sa o distanță de minim 100 de metri.

În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de ameninţare și nerespectarea ordinului de protecție.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Polițiștii atrag atenția cu privire la respectarea normelor de conviețuire socială și a legislației in vigoare, inclusiv în cadrul familiei!

PUBLICITATE