Batalionul 634 Infanterie din Piatra Neamț a luat ființă în anul 1994, la 2 aprilie, sub denumirea de ”Batalionul 567 Infanterie”, în urma desființării Regimentului 38 Mecanizat „Neagoe Basarab”, în baza ordinului Marelui Stat Major.
Ulterior, în 1995, în baza Ordinului șefului Statului Major al Forțelor Terestre, unitatea a fost restructurată și a primit denumirea de Batalionul 634 Infanterie “Petrodava”, an în care a primit și Drapelul de Luptă.
Din anul 2005, batalionul este subordonat Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” din Iași.
Anul acesta, în baza propunerii Comisiei de heraldică şi denumiri a Ministerului Apărării Naţionale și a parteneriatului strategic dintre România și Polonia, Batalionul 634 Infanterie din Piatra Neamţ a primit denumirea onorifică de „Mareşal Józef Pilsudski”.
Acest lucru probabil vine la ”schimb” cu faptul că în 2017, Principesa Moştenitoare Margareta, devenea patronul regal al Brigăzii Mecanizate 17 a Armatei Poloniei, unitate care, potrivit deciziei autorităţilor de la Varşovia, urma să primească numele „Regele Carol al II-lea al României”.
Cine a fost Józef Klemens Piłsudski?
Conform Historia.ro, s-a născut la 5 decembrie 1867, în localitatea Zułowo (azi Zalavas, la granița dintre Lituania și Belarus), în apropiere de Vilnius. Era al patrulea copil al unor mici proprietari de pământ, Józef Wincenty și Maria Bilewiczówna.
Primul contact cu lumea politicii a fost unul violent. Împreună cu Bronisław, fratele său mai mare, a intrat în legătură cu activiștii ruși din mișcarea Narodna Wola (Voința Națională – n.tr.) care pregăteau asasinarea țarului Alexandru al III-lea.
Ca urmare, a fost arestat și condamnat la cinci ani de domiciliu forțat în Siberia. O soartă ceva mai blândă decât cea a celorlalți atentatori, dintre care cinci au fost spânzurați (printre ei aflându-se și Aleksander Ulianov, fratele mai mare al lui Lenin), iar Bronisław Piłsudski a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică.
În august 1914, Comandantul Piłsudski a plecat pe front ca simplu mercenar de partea austriecilor, în fruntea unei unități de circa 150 de persoane (așa-numita Compania I de Cadre), iar după doi ani era deja bine cunoscut în saloanele politice. Aflat în fruntea Brigăzii I a Legiunilor Poloneze și-a creat cu măiestrie propria legendă printre subordonații săi.
În ultimele zile ale Primului Război Mondial, Piłsudski și Sosnkowski au fost eliberați din Magdeburg, iar la 10 noiembrie 1918 au sosit la Varșovia. Consiliul de Regență și-a delegat competențele Comandantului, căruia – în calitate de șef de stat interimar – i s-au subordonat practic toate partidele politice.
În scurt timp, în mâinile lui s-a concentrat o putere atât de mare, cum nu mai avusese nimeni în Polonia, de la Dinastia Jagiellonilor (care domnea în secolele XIV-XVI) încoace.
Comandantul evita cu abilitate discuțiile ideologice, explicând că nu mai era socialist și că el a „coborât” din „tramvaiul roșu” la stația „Independența”. Era interesat doar de construirea unei armate care să asigure supraviețuirea Poloniei.