NEAMȚ: Bărbatul care și-a dat foc la casă, reținut (FOTO)

Azi-noapte, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Nr.6 Ştefan cel Mare au reţinut şi introdus în arestul IPJ Neamţ pentru 24 de ore un bărbat de 49 de ani, din Tupilaţi, sub aspectul comiterii infracţiunilor de ameninţare şi distrugere.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, la data de 23 aprilie, poliţiştii au fost sesizaţi de către o femeie de  o tânără de 28 de ani din Tupilaţi, cu privire la faptul că tatăl său, în vârstă de 49 de ani, provoacă scandal la domiciliu şi ameninţă că va da foc locuinţei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Poliţiştii au intervenit imediat la la faţa locului, unde l-au surprins în flagrant pe acesta care incendiase imobilul familiei sale.

În urma audierilor, acesta a fost introdus în arest sub aspectul comiterii infracţiunilor dstrugere şi ameninţare. Bărbatul va fi prezentat astăzi de către poliţişti Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit ISU Neamț, pompierii nemțeni au intervenit marți la o misiune de stingere a unui incendiu la o locuință din localitatea Tupilați (comuna Tupilați)

La fața locului s-au deplasat trei echipaje de la Detașamentul de Pompieri Roman cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta cu violență, generalizat, la o casă de locuit pe aproximativ 60 de metri pătrați.

În urma incendiului au ars acoperișul și bunurile din locuință. Cauza probabilă stabilită de pompieri este folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiu.

La locul evenimentului echipajul ambulanței SMURD a acordat îngrijiri medicale unui numar de 4 persoane care prezintă atac de panică.

Echipajul ambulanței SMURD a preluat o victimă cu atac de panică pe care o transportă la spital.

PUBLICITATE