Neamț: Bărbat reținut după șase infracțiuni rutiere de la începutul anului 2017

La data de 14.09.2017, orele 15.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vânători Neamț au depistat în trafic, pe str. Sfânta Teodora, un conducător auto care se afla sub influența băuturilor alcoolice.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Polițiștii au oprit autoturismul înmatriculat provizoriu, al cărui șofer, un bărbat de 43 de ani, din Lunca a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind pozitiv.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, bărbatul avea permisul de conducere reținut, fiind depistat de cinci ori săvârșind infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, de la începutul anului 2017.

Din aceste considerente, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis și sub influența alcoolului.

PUBLICITATE