NEAMȚ: Bărbat reținut după ce și-a bătut și amenințat soția

La data de 10 iulie, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti au fost sesizaţi de către o femeie de 54 de ani, din localitatea Podoleni, cu privire la faptul că, soţul acesteia, în vârstă de 56 de ani, ar fi exercitat acte de violență asupra sa.

Din investigațiile efectuate a reieșit că, pe fondul consumului de alcool, bărbatul în cauză ar fi adresat ameninţări şi ar fi exercitat acte de violență asupra soției, iar în cursul aceleiaşi zile, ar fi adresat ameninţări cu acte de violență şi asupra ginerelui său, în vârstă de 38 de ani, din Podoleni.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În aceste condiții, existând o stare de temere și un risc asupra vieții și integrității victimelor, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva acestuia.

Totodată faţă de bărbatul în cauză, a mai fost emis anterior un ordin de protecţie, la expirarea acestuia, la data de 6 iulie, bărbatul revenind la domiciliu.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie şi ameninţare.

Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

PUBLICITATE