NEAMȚ: Bărbat găsit spânzurat de o grindă

Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din localitatea Izvorul Muntelui, a fost găsit spânzurat ieri, în jurul orei 16:00.

Din primele date, bărbatul a fost găsit spânzurat de o grindă din exteriorul locuinței, iar în jurul gâtului avea prinsă o curea textilă.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție și cei de la Ambulanță, care au constatat decesul.

În urma examinării suprafeței exterioare a corpului acestuia, nu au fost identificate urme vizibile de violență.

Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă).