NEAMȚ: Avarii ApaServ! Zonele care rămân, astăzi, fără apă (11 octombrie)

Pe parcursul zilei vom actualiza articolul în funcție de anunțurile Companiei ApaServ

Pentru remedierea unei avarii la reţeaua de distribuţie a apei potabile, Apa Serv este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile, astăzi 11.10.2019 in intervalul orar 10:00-18:00.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Sunt afectaţi de lipsa apei consumatorii din oraşul Târgu Neamţ, str. Ştefan cel Mare (de la Policlinică până la Poliţie), Cuza Vodă, 22 Decembrie, 9 Mai, Tudor Vladimirescu, Viilor, Petru Rareş, Decebal, Serafim Lungu, Panazol, Abator, Popa Şapcă, Oituz, Obor, Radu Teoharie, Mărăşeşti, Uzinelor, Simion Bărnuţiu, Aleea Salcâmilor, Pictor Grigorescu, Aleea Zimbrului, Aleea Târgului, Codrului, Progresului, Calistrat Hogaş, Alexandru Lăpuşneanu, Mihail Kogălniceanu, Ciprian Porumbescu, Independenţei, Roger Naum, Gloriei. 

ApaServ anunță beneficiarii săi că, din cauza unei avarii la magistrala de aducțiune Preutești, se va furniza apă cu presiune redusă, putându-se ajunge la sistarea totală, începând cu data de 11.10.2019, ora 09:00, până luni, 14.10.2019, ora 12:00, în orașul Tg. Neamț și comuna Vînători-Neamț.

Facem apel către toţi utilizatorii să folosească în mod raţional apa potabilă din reţeaua publică, pentru a se putea asigura furnizarea serviciului în condiţii normale tuturor clienţilor.

Ne cerem scuze tuturor utilizatorilor afectaţi, pe care îi asigurăm că echipele ApaServ fac tot posibilul pentru remedierea avariilor într-un timp cât mai scurt şi pentru reluarea furnizării apei potabile.

Pentru informaţii suplimentare, beneficiarii nostri pot suna la Dispeceratul ApaServ care funcţionează nonstop, la numărul de telefon 0233/233340, sau pot accesa site-ul companiei www.apaserv.eu.

PUBLICITATE