NEAMȚ: Au intrat peste o bătrână în casă și i-au furat banii

La data de 4 octombrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au continuat cercetările efectuate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fiind identificate și depistate persoanele bănuite de comiterea faptei, doi tineri, în vârstă de 17, respectiv 18 ani, ambii din Roman.

Din investigațiile efectuate până în prezent s-a constatat că, la data de 8 septembrie a.c., cei în cauză ar fi pătruns, prin forțarea ușii de acces, în locuința unei femei, în vârstă de 85 de ani, din Roman, de unde ar fi sustras 500 de lei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În baza probatoriului administrat, aceștia au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore.

Astăzi, persoanele în cauză urmează a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Pentru a preveni furturile din locuinţe, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț vă recomandă:

Nu divulgați informații referitoare la vecinii dumneavoastră (programul de lucru, numărul de persoane din familia respectivă, numărul de telefon etc.), sfătuiţi-vă copiii să facă la fel;

Depozitaţi obiectele de valoare (banii, bijuterii, documente) într-un loc sigur;

Când plecaţi de acasă verificaţi dacă aţi acţionat toate încuietorile şi aţi pus siguranţa;

Fiţi atenţi în orice împrejurare să nu pierdeţi sau să nu vi se fure cheile!

Ferestrele locuinţelor trebuie să fie sigure faţă de o eventuală tentativă de escaladare din exterior.

Totodată, recomandăm cetăţenilor care locuiesc în mediul rural, dar şi celor care posedă locuinţe de vacanţă în aceste zone, să asigure o minimă protecţie a acestora şi a dependinţelor.

În situaţia în care părăsiţi locuinţa pentru o perioadă mai lungă de timp, vă sfătuim să luaţi legătura periodic cu vecinii sau rudele care locuiesc în apropierea casei dumneavoastră, pentru a verifica sistemul de securitate al locuinţei, pentru a observa eventualele nereguli şi pentru a sesiza în cel mai scurt timp Poliţia !

Astfel, autorii furturilor vor fi identificaţi mai repede, iar bunurile dumneavoastră vor fi recuperate mai uşor.       

PUBLICITATE