NEAMȚ: Au furat 30.000 de lei dintr-o mașină

Doi bărbaţi din Arad au fost încarceraţi în arestul I.P.J. Neamţ, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Aceștia sunt acuzați că au sustras 30.000 de lei dintr-o mașină.

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ au identificat şi reţinut persoanele bănuite de furtul unei sumei de bani.

La data de 6 aprilie, în urma prezentării la Judecătoria Piatra Neamţ, faţă de cei doi bărbaţi s-a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ neamț, la data de 13 februarie, Poliţia municipiului Piatra Neamţ a fost sesizată de către un bărbat de 44 de ani, din Piatra Neamţ, despre faptul că în aceeaşi zi persoane necunoscute au pătruns în autoturismul proprietate personal de unde i-au sustras 30.000 de lei.

La data de 5 aprilie, în urma unei acţiuni organizate de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ, cei doi în vîrstă de 39, respectiv 44 de ani, ambii din Arad, au fost identificaţi şi reţinuţi în judeţul Bistriţa-Năsăud.

PUBLICITATE
loading...