NEAMȚ: Asociaţia „Dăruieşte Viaţă” va dona Spitalului Judeţean o secţie ATI cu 16 paturi

Asociaţia „Dăruieşte Viaţă” va dona Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piatra-Neamţ o secţie ATI modulară cu 16 paturi, a anunţat, astăzi, preşedintele Consiliului Județean Neamţ, Ionel Arsene.

Arsene a transmis pe pagina de Facebook că a avut o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiei şi a fost stabilită locaţia unde va fi amplasată noua secţie ATI modulară.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS
„Astăzi, m-am întâlnit cu membrii Asociației „Dăruiește Viață“, care doresc să doneze o Secție de Anestezie și Terapie Intensivă modulară Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț și am stabilit locația pe care aceasta va fi amplasată, cât și cele necesare pentru punerea ei în funcțiune.
La discuții au participat și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, specialiști în fluide medicale, proiectanți și conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.
Viitoarea Secție ATI este compusă din 32 de containere, cu 16 paturi în total, și va veni dotată cu aparatura ultramodernă, cu stație de oxigen mobilă, și un spațiu destinat ambulanțelor care vor deservi unitatea sanitară mobilă.
Vreau să le mulțumesc reprezentanților Asociației „Dăruiește Viață“ pentru acest gest extraordinar și pentru solidaritatea de care au dat dovadă și donatorilor care au contribuit la conturarea tuturor proiectelor derulate de către această organizație neguvernamentală.

În această perioadă, când niciun spital din țară nu mai are locuri în secțiile de anestezie și terapie intensivă, am toată aprecierea față de acești oameni cu suflet mare, care vin și ne oferă ajutorul lor.

În felul acesta medicii pot salva pacienți aflați într-o stare foarte gravă, dându-le o nouă șansă la viață!” – a fost mesajul președintelui Ionel Arsene.

PUBLICITATE