NEAMŢ ART FESTIVAL, ziua III – sâmbătă, 5 septembrie

NEAMŢ ART FESTIVAL îşi va consuma, în acest final de săptămână, ultimele două zile. Ca şi până aici, programul evenimentelor este unul dens şi variat.

Atât sâmbătă cât şi duminică,  pictorul pietrean Laurenţiu Dimişcă îşi demonstrează abilităţile artistice în domeniul street art. Astfel, între orele 9-12 şi 17-20, confirmând crezul Festivalului – SPAŢIU DESCHIS CULTURII – el va fi prezent pe platoul Curţii Domneşti, pentru a creea imagini izvorâte din preaplinul său artistic.  

Tot sâmbătă, 5 septembrie 2020, între orele 15-19, NEAMŢ ART FESTIVAL aduce în prim-plan un atelier de caligrafie. Intitulat  „Terapie prin Caligrafie”, evenimentul pregătit de Gabriela Zamă, va consta într-o expozitie şi un atelier de caligrafie în care participanţii vor putea lua contact direct cu materiale speciale pentru caligrafie, tocuri de colecţie, clasice sau moderne, kituri pentru începători, incluzând un WorkBook ce cuprinde manualul cu toate informaţiile şi exemplele necesare şi îşi vor putea exersa îndemânarea  utilizând, pentru a exersa, toc oblic, peniţă, călimară cu cerneală, foi speciale pentru caligrafie şi toate indicaţiile necesare pentru a experimenta această artă.

Datorită condiţiilor meteo nefavorabile de joi, din Piatra-Neamţ, NEAMT ART FESTIVAL, a reprogramat lansarea „Caietului de dramaturgie”.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 5 septembrie 2020, ora 17:00, la scena de la Curtea Domnească. Prezentarea va fi făcută de scriitorul Emil Nicolae şi de Maria Hibovski.

„Caietul de dramaturgie” este o lucrare tipărită la Editura „Nona” care se adresează publicului cititor foarte tânăr.

Datorită unui proiect mai vechi al actriţei Maria Hibovski, coordonatoarea clasei de actorie din cadrul Şcolii Populare de Artă Piatra-Neamţ, la Editura „Nona” a ieşit pe piaţa cărţii un nou „Caiet de dramaturgie”.

Cursanţii de la actorie au fost încurajaţi de profesoara lor ca pe lângă jocul actoricesc să şi scrie.

Dintr-o joacă luată în serios, în care imaginaţia fiecărui copil a fost pusă în mişcare, au reieşit douăzeci şi unu de texte dramatice semnate de: Ivona Roşu, Luca Gall, Maria Teodora Sandu, Darius Ştefan Dobrea, Rareş Munteanu, Robert Alexandru Mirică, Victor Mihai Vădeanu, Adelina Berariu, Sara Maria Brehuţă, Alexandra Lorena Chiriţescu, Tudor Fecic, Ioana Grigoraş, Mara Ocneanu, Matei Ocneanu, Matei Nicolae Spiridon, Ilinca Şerban, Catrinel Elena Şuba, Ştefana Cătălina Tărniceru, Constantin Teodorescu (cu două texte) şi Ema Alexandra Todiraş.

La finele zilei, NEAMŢ ART FESTIVAL aduce la Curtea Domnească PIANUL CĂLĂTOR.

De la ora 19:00, vor fi auzite sonoritățile pianului în concertul extraordinar susținut de Horia Mihail.

Muzicianul, care a mai concertat la Piatra-Neamț, fiind invitat la „Vacanțe Muzicale” și în Stagiunea muzicală, este pianistul titular al proiectului Pianul călător, proiect marca Radio România Cultural, ajuns toamna aceasta la cea de a zecea ediție.

Sub genericul „Beethoven 250”, repertoriul propus de Horia Mihail cuprinde lucrări ale compozitorului Ludwig van Beethoven, printre care se vor regăsi: „Sonata lunii” – partea I, Sonata nr. 21 pentru pian op. 53 „Sonata Waldstein”, 32 Variațiuni în do minor pe o temă originală și celebra „Für Elise”, bagatelă pentru pian în la minor.

HORIA MIHAIL

Pianistul Horia Mihail a debutat în oraşul său natal Braşov, interpretând, la vârsta de zece ani, „Concertul în Re major” de Haydn. De atunci, a concertat de peste o mie de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica „George Enescu“ din Bucureşti şi cu Orchestra Naţională Radio.

După paisprezece ani de studii în România, cu prof. Stela Drăgulin, la Braşov, şi prof. Constantin Ionescu-Vovu, la Academia de Muzică din Bucureşti, Horia Mihail a urmat cursurile Universităţii din Illinois, unde a studiat cu Ian Hobson, obţinând diplomele de absolvire şi de masterat în 1995, după o perioadă de trei ani.

„Subtilitatea ritmică şi articulaţia atmosferei şi a culorii sunetului au fost de un fel pe care această muzică (Prokofiev) o primeşte foarte rar“, se scrie în ziarul Boston Globe, după una dintre apariţiile sale.

După ce a funcţionat o perioadă de trei ani ca lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov, în toamna anului 2002, ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii „Romanian Piano Trio”, alături de violonistul Alexandru Tomescu şi celistul Răzvan Suma, cu care a susţinut concerte de mare succes în ţară şi străinătate, inclusiv la Piatra-Neamţ (2007).

În aprilie 2011, artistul a susţinut un turneu naţional de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt intitulat „Pianul călător – Pe urmele lui Franz Liszt”.

Proiectele în care artistul a fost implicat în continuare, în fiecare an ce a urmat, printre alte proiecte solo şi camerale, sunt „Pianul călător”, „Duelul viorilor”, alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, „Flautul de aur”/„Flautul fermecat”, alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi „Vioara lui George Enescu la sate,” alături de Gabriel Croitoru.

În afara scenelor din România, în ultimii ani, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, München, Paris, Lisabona, Londra, în Danemarca, Germania, Ungaria, Spania, Bulgaria sau Republica Moldova, dar şi în Argentina, Chile, Statele Unite, China, Malayesia sau Japonia.

În program: Ludwig van Beethoven

Sonata pentru pian nr. 14 op. 27 nr. 2 în do diez minor „Sonata lunii” – partea I

Sonata nr. 21 pentru pian op. 53 “Sonata Waldstein”

32 Variațiuni în do minor pe o temă originală WoO 80

„Für Elise” bagatelă pentru pian în la minor WoO 59

NEAMŢ ART FESTIVAL se doreşte a fi un proiect care să revitalizeze, prin intermediul artelor, viaţa social-culturală a municipiului Piatra-Neamţ, mult afectată în această perioadă de pandemie.

La prima ediţie, NEAMŢ ART FESTIVAL va aduce în prim-plan muzica, prin cele patru evenimente excepţionale: recitalul susţinut de Luiza Zan şi JazzPar Trio (joi, 3 septembrie, ora 19:00), concertele-proiect marca Radio România Cultural – Flautul de aur (vineri, 4 septembrie, ora 19:00), Pianul călător (sâmbătă, 5 septembrie, ora 19:00) şi Vioara lui Enescu (duminică, 6 septembrie, ora 19:00).

Locul ales pentru acest amplu eveniment cultural este central istoric al municipiului – Curtea Domnească –, loc tradiţional în care au loc anual marile sărbători muzicale aflate în organizarea Centrului: Festivalul „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ” şi Festivalul Internaţional de Folclor „Ceahlăul”.

Programul primei ediţii a NEAMŢ ART FESTIVAL este unul variat şi, speră organizatorii, foarte atractiv.

Aflându-se la final de vacanţă, copiii oraşului vor fi în centrul atenţiei.

Pentru ei se vor desfăşura zilnic, în perioada 3-6 septembrie, ateliere creative caligrafie, pictură, modelaj lut, precum şi un spectacol de teatru de păpuşi.

Tot cei mici vor fi beneficiarii unei lansări de carte, cea mai nouă apariţie la Editura „Nona” (componentă a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ) fiindu-le dedicată.

O figură aparte în cadrul acestui festival o va constitui artistul pietrean Laurenţiu Dimişcă, cel care îşi va aduce contribuţia artistică prin măiestria dovedită de ceva timp în domeniul street art-ului.

NEAMŢ ART FESTIVAL se doreşte a fi un proiect care să se repete şi anul viitor, Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ vizând permanentizarea acestui eveniment prin care să se realizeze atragerea interesului publicului larg pentru artă şi pentru promovarea municipiului Piatra-Neamţ ca un spaţiu deschis culturii.

IMPORTANT!!!

Intrarea se face pe bază de invitație în limita locurilor disponibile.

Invitațiile se găsesc la sediul Centrului pentru Cultură și Arte “Carmen Saeculare” Neamț,
str. Ștefan cel Mare nr. 3A. Relații la tel: 0233/214.026.

– Accesul participanților se va face controlat, căile de intrare/ieșire fiind separate.

 – Participanților le va fi verificată temperatura la intrare, aceasta fiind o condiție obligatorie de acces.

 – Nu este permis accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală modificată) şi nici a celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în zona de spectacole sau ateliere.

 – Accesul participanților va fi permis numai cu condiția purtării măștii (medicale/ non-medicale, acoperire nas și gură)care pot fi puse la dispoziție de organizator. Purtarea măştii este obligatorie pe toată durata evenimentului. Persoanele care refuză purtarea măştii nu vor avea acces în acces în zona de spectacole sau ateliere.

 – Participanții trebuie să păstreze distanţa de minimum 1,5 m.

 – Participanții vor fi rugați să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool, care va fi pus la dispoziție la intrare și în multiple alte puncte.

(MĂSURI DE SIGURANȚĂ pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, aşa cum au fost aprobate prin ORDINUL nr. 2.941/1.120/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 19 iunie 2020.)

PUBLICITATE