Neamț: Arestat preventiv pentru o nouă infracțiune, deși se afla sub măsura controlului judiciar

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman s-au sesizat cu privire la încălcarea obligațiilor impuse prin măsura controlului judiciar în cazul unui tânăr de 27 de ani, din Roman.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Acesta a fost reținut pentru săvârșirea unei noi infracțiuni și arestat preventiv de instanța de judecată, pentru 30 de zile.

Tânărul a fost reținut de polițiștii romașcani, fiind bănuit că în seara zilei de 12 noiembrie ar fi lovit un bărbat de 61 de ani, din Roman în timp ce se deplasa pe b-dul Roman Muşat.
Polițiștii au mai luat măsura reținerii tânărului, în data de 10.10.2017, pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice, violare de domiciliu şi ameninţare, fapte pentru care a fost plasat sub măsura controlului judiciar.

După reținerea tânărului, organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei mun. Roman au sesizat instanța de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe și încălcarea măsurii controlului judiciar.
În data de 13 noiembrie instanța de judecată și-a însușit propunerea și a dispus arestarea preventivă a tânărului, pentru 30 de zile

PUBLICITATE