NEAMȚ: Antrenorul Paul Pintilie, propus cetățean de onoare post-mortem al municipiului Piatra-Neamț

În ședința ordinară de la sfârșitul acestei luni, pe ordinea de zi se va afla un proiect de hotărâre, inițiat de consilierii liberali, prin care se propune acordarea titlului de „Cetățean de onoare post-mortem” al municipiului Piatra-Neamț, antrenorului Paul Pintilie.

„Ședința de astăzi a Consiliului Local a fost una tristă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ne-a lipsit Paul. Zâmbetul lui, veselia, glumele, dar și modul în care se preocupa pentru sport și educație.

Astăzi am depus un proiect de hotărâre, alături de colegii consilieri, prin care să onorăm activitatea lui și felul în care a adus cinste orașului nostru, propunându-l cetățean de onoare post-mortem al municipiului Piatra-Neamt.” – a fost mesajul transmis de consilierul Romel Bîrjoveanu

Expunerea de motive a proiectului de hotărâre privind acordarea titlului de „Cetăţean de onoare post-mortem”, antrenorului PAUL PINTILIE

Antrenorul Paul Pintilie va rămâne unul din cei mai emblematici sportivi ai judeţului Neamţ. De curând, a fost declarat cel mai bun antrenor nemțean al categoriei ”sporturi neolimpice” în 2019.

Paul Pintilie, sensei 6 DAN, a avut în palmares o multitudine de alte distincții: antrenor emerit, antrenor de lot național, arbitru internațional și național, membru în biroul federal european al forului continental. A ocupat funcția de vicepreședinte al Federației Române de Karate Tradițional.

A început cariera de antrenor al secției de karate traditional a CS Ceahlăul Piatra-Neamț încă din 1987.

De atunci, din miile de elevi pe care i-a pregătit s-au adunat aproape 200 de titluri naționale, peste 30 de titluri în competițiile europene, iar numărul medaliilor de aur a trecut de 10.

Paul Pintilie a fost sportiv al CS Ceahlăul Piatra Neamț, fiind legitimat la secția de lupte greco-romane între anii 1977-1984. A fost medaliat la nivel național și component al lotului României de juniori și tineret.

Alegând să devină un autodidact în ale karate-ului tradițional, Paul Pintilie a fost component al lotului național între 1990 și 1994, perioadă în care, ca sportiv, a devenit vicecampion european în proba de kumite, în 1994, în Germania.

În afara faptului că a reprezentat cu mândrie Clubul Sportiv Ceahlăul Piatra Neamț, Paul Pintilie a înființat și orânduit activitatea Clubului Sportiv Kaminari Piatra-Neamț.

Nu s-a remarcat la superlativ doar în cariera sportivă, purtând cu mândrie drapelul tricolor pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor internaționale, ci și în cea administrativă. La alegerile locale din 2016 a fost ales consilier local al municipiului Piatra-Neamț, unde s-a preocupat de soluţionarea problemelor cu privire la ordinea publică și cele legate de tineret şi sport.

Considerăm că titlul de cetăţean de onoare încununează munca de până acum a antrenorului Paul Pintilie şi, în acelaşi timp, onorează comunitatea noastră.

Proiectul de hotărâre este în conformitate cu HCL 335/2007 privind completarea HCL 334/2005 privind aprobarea Statutului municipiului Piatra-Neamţ cu Anexa privind Criteriile pentru conferirea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Piatra-Neamţ.

Proiectul de hotărâre este reglementat de prevederile art.36, alin.8 din Legea 215/2001, respectiv „Consiliul Local poate conferi persoanelor fizice române sau străine cu merite deosebite titlul de cetăţean de onoare al comunei, oraşului sau municipiului, în baza unui regulament propriu. Prin acest regulament se stabilesc şi condiţiile retragerii titlului conferit”.

În acest sens, solicităm aprobarea proiectului de hotărâre privind acordarea titlului de „Cetăţean de onoare post-mortem”, antrenorului PAUL PINTILIE, în conformitate cu prevederile legale.

PUBLICITATE