NEAMȚ: AMR Neamț – Scrisoare deschisă adresată primului-ministru și CSM

Asociația Magistraților din România (AMR) și Asociația Procurorilor din România (APR) au transmis, ieri, o scrisoare adresată Consiliului Superior al Magistraturii și primului ministru al Guvernului României, Viorica Dăncilă, în legătură cu pensiile magistraților.

În cuprinsul scrisorii, semnate de președintele AMR, judecătorul mureșean Andreea Ciucă, și de către procurorul Elena Iordache, cele două asociații arată că susțin “demersurile îndreptățite ale Consiliului Superior al Magistraturii” și că instituirea pensiilor magistraților reprezintă un element necesar al respectării principiului independenței acestora.

Asociația Magistraților din România – filiala Neamț, susține toate demersurile făcute în acest sens de Consiliul Superior al Magistraturii și de celelalte asociații profesionale, urmând a da curs măsurilor ce se vor lua până la reglementarea situației ivite.

Redăm mai jos integral scrisoarea deschisă:

SCRISOARE DESCHISĂ
către
Consiliul Superior al Magistraturii,
Primul Ministru,

Doamna Președintă a Consiliului Superior al Magistraturii,
Doamna Prim-Ministru,

Asociația Magistraților din România (AMR) și Asociația Procurorilor din România (APR) reamintesc faptul că au avut în vedere, în mod constant, în acțiunile și luările lor de poziție publică, în dialogul cu celelalte puteri ale statului și în propunerile/observațiile pe care le-au făcut cu privire la modificările legislative, respectarea independenței justiției, ca pilon al statului de drept, precum și respectarea independenței magistraților, ca garanție a dreptului la un proces echitabil, în contextul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Prin urmare, AMR și APR susțin demersurile îndreptățite ale Consiliului Superior al Magistraturii, redate în comunicatul de presă de ieri, postat pe site-ul CSM, determinate de informațiile apărute în spațiul public privind propunerea Ministrului Finanțelor Publice de adoptare a unor măsuri legislative care ar duce la afectarea pensiilor magistraților.

După mai mult de două decenii în care s-au aplicat prevederile legale privind pensia magistraților, fără să fie afectată substanța lor (chiar dacă au existat modificări ale dispozițiilor ce reglementau acest drept), observăm, cu justificată îngrijorare, că se afirmă în spațiul public, de către reprezentanți ai executivului, iminența unor măsuri de „tăiere” a pensiilor magistraților. Motivul ce ni se oferă, și anume cel al „secătuirii” bugetului statului, nu a fost însoțit de nicio analiză, de nicio cifră, de nicio prezentare concretă, de nicio comparație cu celelalte puteri, prin prisma condițiilor în care se desfășoară activitatea, responsabilităților, incompatibilităților, vulnerabilităților. Prin urmare, nu apare ca justificând, sub nicio formă, o astfel de măsură gravă, iremediabilă și, incontestabil, profund vătămătoare, nu numai din perspectiva matematică a veniturilor, ci și prin toate aspectele pe care le antrenează.

Instituirea pensiilor magistraților, prin Legea nr. 92/1992 și consolidarea lor prin Legea nr. 303/2004, a răspuns unei concepții europene privind necesitatea asigurării independenței financiare a magistraților. Așadar, cuantumul pensiilor magistraților nu a fost și nu este o „modă” cu inflexiuni locale sau un „cadou”, un privilegiu – cum foarte bine a subliniat CSM –, ci reprezintă un element necesar al respectării principiului independenței acestora. Includerea independenței financiare în conceptul esențial al independenței justiției nu a fost o invenție a asociațiilor profesionale care s-au luptat pentru reglementarea pensiei magistraților în România, ani la rând, și nici o excepție materializată din bunăvoința legiuitorului român.

În acest sens, la o comparație, cu statele a căror legislație și jurisprudență o invocăm de câte ori vrem să arătăm (unii dintre noi chiar cu malițiozitate) că legea și practica autohtone sunt departe de a fi aliniate european, observăm că ieșim „pe plus”!

În care dintre aceste țări judecătorii intrau/intră într-o ședință de judecată cu zeci și chiar peste o sută de cauze, inclusiv la instanța supremă, situație care se repetă de mai multe ori pe lună? În care din aceste țări sistemul informatizat aplicabil la nivel național (în prea puține există cu o asemenea extindere) îi monitorizează sub felurite aspecte cuprinse în 5 indicatori? În care dintre aceste țări, judecătorul este încadrat în câmpul „foarte bine” numai dacă operativitatea este de cel puțin 106%? În care dintre aceste țări, o durată medie a cauzelor de 3,3 luni (de la înregistrare, până la soluționare) – mai cu seamă la instanțele de control judiciar – nu este considerată lăudabilă, ci „normală”? În care dintre aceste țări există instanțe în care numărul judecătorilor este vădit insuficient, trebuind să intre azi în cauze civile, mâine în faliment, poimâine în contencios administrativ și, între timp, să asigure permanența la penal, să studieze, să pronunțe hotărâri, să motiveze? În care dintre aceste țări există o serie de instanțe/secții unde, cum spuneam, numărul judecătorilor este inacceptabil de mic, iar numărul grefierilor este și mai mic, neexistând nici măcar un grefier pentru un judecător? În care dintre aceste țări cad tavane ale încăperilor din instanțe, ziua în amiaza mare, și sunt găuri în pereți prin care se văd clădirile învecinate? În care dintre aceste țări legislația se schimbă în ritm amețitor și, de multe ori, contradictoriu, iar judecătorii trebuie să țină pasul cu modificările, indiferent de gradul lor de încărcătură? În care dintre aceste țări au existat perioade când, anterior implementării programelor legislative și la începutul aplicării acestora, judecătorii se temeau că o parte (de cele mai multe ori, organul fiscal) vine cu un ordin, o circulară sau o decizie „proaspătă”, pe care o flutură, bazându-și argumentele, iar ei nu aveau de unde să o știe, de pe o zi pe alta? În care din aceste țări există, chiar și în prezent, instanțe care, din lipsa fondurilor, folosesc computere din anul 2007, ce mai degrabă încurcă, decât ajută, însă li se cere judecătorilor să își îndeplinească atribuțiile la timp și întocmai?

Faptul că fostul CSM și cel dinaintea lui au eșuat în programul de normare a muncii și că acesta s-a aplicat prin încălcarea lui, în sensul că, în anul 2009 punctajul maxim a fost stabilit la 3.960, în 2010 a fost majorat la 5.060, dar în 2012-2013 existau instanțe la care punctajul pe complete și/sau judecător era de peste 7.000 și chiar de peste 10.000, reprezintă o realitate dramatică în care judecătorii și-au desfășurat activitatea ani și ani, poate întreaga carieră. Situația a fost similară și în cazul procurorilor, din perspectiva gradului de încărcătură, precum și al faptului că procurorii și judecătorii care instrumentează/soluționează cauze penale trebuie să asigure efectiv permanența după orele de program, uneori și în timpul nopții, la sfârșit de săptămână și în zilele de sărbătoare legală. Iar „asigurarea” permanenței nu înseamnă un nume pe hârtie, ci prezența la parchet/instanță, precum și îndeplinirea, cu urgență a actelor procedurale/procesuale.

Și atunci, colegii care au muncit atâta vreme în asemenea condiții (redate doar cu titlu exemplificativ fiindcă lista grea ar fi putut continua) ce generau un stres și o oboseală permanente, cărora, din păcate, destui dintre noi nu le-au rezistat, îmbolnăvindu-se grav, să își vadă pensiile reduse, ca „mulțumire”? Sau, să deplasăm discuția, în mod fals, înspre lipsa normării muncii și, vezi, Doamne, numai după aceea să vorbim despre pensii? Ori să ocolim realitatea, ducând discuția înspre cuantumul acestora și să ne revoltăm că, aplicând exact aceleași reguli de impozitare a pensiilor ca în cazul celorlalți cetățeni, rezultă o cifră mai mare decât ne convine unora dintre cei în activitate? Deci, ce să facem, să propunem reguli drastice de impozitare doar pentru noi, magistrații, pentru a ne satisface orgoliul de judecători sau procurori în activitate care nu suportăm ca judecătorii sau procurorii care și-au „tocit” coatele și mințile, fără ajutorul mijloacelor tehnice adecvate și în maldăre de dosare pe fiecare ședință, controlați de o inspecție judiciară în subordinea și la dispoziția altei puteri (executivului), să aibă o sumă mai mare în cont lunar, cu titlu de pensie?

Cei ce țin, în mod inexplicabil pentru noi, isonul informațiilor din spațiul public lansate de executiv, s-au trezit, se pare, doar acum, însă nu au găsit de cuviință să spună nimic atunci când s-au luat la rând, articol cu articol, din Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor, la Comisia specială comună a Parlamentului. Și nici când, prin strădania asociațiilor profesionale prezente, s-a insistat pentru găsirea unor soluții în cazul colegilor care se îmbolnăvesc în timpul și din cauza muncii. În schimb, propun acum – oare vor ordonanță de urgență?? – ca la calculul pensiei să conteze veniturile pe ultimii 3 ani. Adică mai drastic decât pentru orice altă categorie profesională, mai rău decât pentru grefieri în cazul cărora se iau în considerare veniturile pe ultimul an sau al altora pentru care se iau în calcul venituri pe 6 luni.

Oricât ar dori unii, fie și din interiorul sistemului, să puncteze pe stilul populist, este inadmisibil faptul că ignoră ceea ce a însemnat și înseamnă, în realitate, să trăiești cu toate interdicțiile și incompatibilitățile cu duiumul (știți că fostul CSM a stabilit cum că nici măcar președinți de comitet de părinți nu putem fi, ca să vedeți până unde s-a mers cu ceea ce nu avem voie), ani la rând, și să nu poți avea nicio altă sursă de venit (Curtea Constituțională a accentuat această realitate, cu ocazia controlului de constituționalitate asupra Legii nr. 303/2004), iar la pensie să ți se spună, de către unii colegi, că nu ți se cuvine cât este prevăzut de lege pentru că nu ești în activitate! Este de asemenea inadmisibil, ca astfel de abordări să nesocotească deciziile Curții Constituționale prin care, făcând trimitere inclusiv la decizii europene, s-a statuat că eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraților contravine principiului independenței justiției. Și, haideți să fim serioși, între reducere drastică și eliminare este doar diferență de nuanță.

În fine, AMR și APR subliniază că, astfel cum s-a stabilit prin art. 8.1. din Statutul Universal al Judecătorilor, adoptat de Uniunea Internaţională a Magistraţilor în anul 1999 și actualizat în anul 2017, judecătorii trebuie să primească o remunerație suficientă pentru a le asigura independența economică și, prin aceasta, demnitatea, imparțialitatea și independența. Remunerația judecătorilor nu trebuie să depindă de rezultatele muncii acestora ori de performanțele lor și nu trebuie să fie redusă pe perioada activității. Așadar, atât salariul, cât și pensia țin de demnitatea magistraților – judecători și procurori.

jud. dr. Andreea Ciucă                              proc. Elena Iordache

Asociația Magistraților din România (AMR)      Asociația Procurorilor din România (APR)

PUBLICITATE
loading...