NEAMȚ: Alegeri Europarlamentare și Referendum 2019 – Prezența la vot la ora 18:00

Alegeri Europarlamentare și Referendum 2019: Prezența la vot la ora 18:00.

Românii votează astăzi, 26 mai, pe cei 32 de reprezentanţi în Parlamentul European. În acelaşi timp, alegătorii pot răspunde la cele două întrebări din cadrul referendumului pentru justiție iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Potrivit Biroului Electoral Central, 18.267.732 de români cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne. Dintre aceştia, 467.403 sunt înscrişi pe listele electorale permanente și speciale din judeţul Neamţ.

Pe teritoriul judeţului Neamţ sunt amenajate 488 de secţii de votare, deschise în intervalul orar 7.00 – 21.00.

Prezența la ora 18:00 la nivel național

Biroul Electoral Central a anunţat datele privind prezenţa la urne până la ora 18:00.

Astfel, la nivel național, 39,01 % dintre votanţi au mers să-şi exprime opţiunea (7.127.601 de persoane) pentru alegerile Europarlamentare și 32,49 % (5.936.535 de persoane) pentru Referendum.

Prezența la ora 18:00 în județul Neamț

În județul Neamț, prezența la vot, până la ora 18:00, a fost de 37,07 % (173.312 de persoane) pentru alegerile Europarlamentare și 30,56 % (142.881 de persoane) pentru Referendum.

În municipiul Piatra-Neamț, prezența la urne la ora 18:00 pentru alegerile Europarlamentare era de 39,55 %, în Roman – 34,75 %, în Târgu-Neamț – 39,61 %, în Bicaz – 39,47 % și în Roznov – 39,28 %

PUBLICITATE