NEAMȚ: ADR Nord-Est, 20 de ani de la înființare

Marți, 16 aprilie, într-un cadru festiv, Daniela SOROCEANU, prefectul județului Neamț, a răspuns cu plăcere invitației directorului general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, cu prilejul sărbătoririi a 20 de ani de la înființarea instituției.

Au participat, pe lângă partenerii constanți, renumiți academicieni, reprezentanți ai Comisiei Europene, ai mediului universitar din întreaga țară precum și antreprenori de succes.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Vreau să felicit echipa ADR Nord-Est pentru performanțele remarcabile și să-i încredințez de tot sprijinul pe care, în calitate de reprezentant al guvernului în teritoriu, o să-l ofer, din toată inima, în susținerea demersurilor acestei instituții cu care se mândrește întreaga regiune”, a declarat Daniela SOROCEANU, prefectul județului Neamț.

PUBLICITATE