NEAMȚ: Accidentul din Girov, surprins de camere. Două familii (6 persoane) au ajuns la spital (VIDEO)

Șase persoane au ajuns la spital după un accident rutier ce a avut loc astăzi, în jurul orei 17:00, la intersecția din localitatea Căciulești, comuna Girov.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că în timp ce un tânăr în vârstă de 21 de ani, din județul Botoșani, se deplasa pe DJ 156 (pe direcția Dobreni – Roznov), la intersecția cu DN 15 D, nu a acordat prioritate unui autoturism condus (pe direcția Piatra-Neamț – Roman) de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Republica Moldova, intrând în coliziune cu acesta.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma impactului a rezultat rănirea celor doi șoferi, a fratelui șoferului din Botoșani, un tânăr de 19 ani și a altor 3 pasageri din mașina condusă de bărbatul din Republica Moldova (soția – 43 de ani, copilul – 13 ani și bunica – 66 de ani).

La locul accidentului s-au deplasat și echipajele ISU Neamț și ale Serviciului de Ambulanță. Pompierii au scos din mașină femeia de 43 de ani, care rămăsese încarcerată.

Cele 6 victime au fost preluate și transportate la spital.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE