Neamț: Accident MORTAL. Căruță spulberată de două mașini

Un accident mortal a avut loc joi, 4 octombrie, în jurul orei 18:00, pe DN 15D, în localitatea Bahna Mare (comuna Ștefan cel Mare).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din primele informații, în accident au fost implicate două autoturisme și o căruță. Căruța a fost lovită de ambele mașini.

La fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de descarcerare, o autospecială complexă de prima intervenție la incendii, salvare și prim ajutor și o autoambulanță TIM (Terapie Intensivă Mobilă).

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că în timp ce un bărbat de 57 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe direcția Roman – Piatra-Neamț, pe raza localității Bahna Mare, nu a păstrat distanța față de o căruță, condusă de un localnic de 61 de ani, cu care a intrat în coliziune.

Un al doilea autoturism, condus de un bărbat de 64 de ani, din Săvinești, care circula pe aceeași direcție (Roman – Piatra-Neamț) n-a putut evita impactul intrând și acesta în coliziune cu atelajul hipo.

Când au ajuns la locul intervenției, pompierii au intervenit pentru descarcerarea bărbatului de 61 de ani care a rămas blocat sub căruță.

Victima se afla în stop cardio-respirator iar medicii au executat manevrele de resuscitare dar, din păcate fără răspuns. În jurul orei 18:45, bărbatul a fost declarat decedat.

Traficul pe drumul național a fost închis zeci de minute.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

PUBLICITATE