NEAMȚ: Accident cu 2 victime. Trei mașini implicate

Ieri, în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au intervenit la un accident rutier produs în parcarea unei societăți comerciale, în municipiul Roman, soldat cu vătămarea corporală a două persoane.

Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr de 27 de ani, din Valea Ursului, conducea un autoturism în parcarea unei societăți comerciale, nu ar fi respectat semnificația marcajului Cedează Trecerea, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Roman.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din impact, autoturismul condus de tânărul de 20 de ani a fost proiectat în alt autoturism, parcat regulamentar.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto din Roman și a unei tinere de 22 de ani, din Trifești, pasageră în același autoturism.

Victimele au fost preluate și transportate la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE