Neamț: Accident cu 2 victime. Șoferul și căruțașul erau beți

Doi bărbați au fost răniți după ce au fost implicați într-un accident rutier ce a avut loc miercuri, 14 noiembrie, în jurul orei 17:00, în Bălțătești.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 29 de ani, din Agapia, a condus un autoturism pe DN 15 C (din direcția Târgu-Neamț – Piatra-Neamț), iar la un moment dat a intrat în coliziune cu o căruță (cu aceeași direcție de deplasare) condusă de un bărbat de 31 de ani, din Bălțătești.

Căruțașul s-ar fi angajat în efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers (viraj la stânga) pentru a pătrunde într-o parcare, fără a se asigura.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a căruțașului de 31 de ani cât și a unui alt bărbat de 35 de ani, tot din Bălțătești, care se afla în căruță.

Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind de peste 1 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul auto și peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul atelajului hipo.. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului. – ne-a declarat Georgiana Moșu – IPJ Neamț.

PUBLICITATE