NEAMȚ: Accident cu 2 victime provocat de un tânăr neatent

La data de 31 august, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au intervenit la un accident rutier, produs în orașul Tîrgu Neamț, soldat cu rănirea a două persoane.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr, de 29 de ani, din Lunca conducea un autoturism pe DN 15 B, pe direcția Tîrgu Neamț – Pipirig, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul ce se deplasa în fața sa, pe același sens de mers, condus de o femeie, de 59 de ani, din Târgu Neamț, intrând în coliziune.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto și a unui bărbat, de 65 de ani, din același autoturism. Ambele persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE