NEAMȚ: Accident anunțat prin eCall, direct din mașină

Un accident rutier, fără victime, a avut loc azi-noapte, în jurul orei 00:30, pe DN2, în comuna Săbăoani.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, apelul nu a venit prin serviciul unic de urgență „112” ci prin centrul de urgență eCall.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Nu au fost primite alte apeluri pe 112 referitoare la acest eveniment, localizarea acestuia facandu-se pe baza coordonatelor primite prin eCall. – informează ISU Neamț

În urma informațiilor primite de pompieri de la dispecerul eCall, au fost trimise 2 echipaje de pompieri cu o autospecială de descarcerare și o autospecială SMURD.

La fața locului a fost găsit un autoturism înmatriculat în Spania care a lovit un cap de pod. Din fericire nu au fost victime.

Cum funcționează sistemul eCall

Sistemul funcționează în toate țările din Uniunea Europeană.

Când este activat, sistemul eCall se conectează la cel mai apropiat centru de intervenție în caz de urgență, cu ajutorul unui telefon și al unei legături de date.

Astfel, pasagerii din vehicul pot vorbi cu operatorul centrului de urgență și în același timp se transmite automat un set minim de date (locul exact în care vă aflați, ora accidentului, numărul de identificare al vehiculului și direcția de mers).

PUBLICITATE