NEAMȚ: A sărit să-și bată tatăl și s-a ales cu un cuțit în piept

Joi, 31 ianuarie, în jurul orei 15:30, polițiștii din Săvinești au fost sesizați de un bărbat de 43 de ani, din Dumbrava Roșie cu privire la faptul că a fost înjunghiat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că pe fondul unor discuții în contradictoriu, bărbatul de 43 de ani l-ar fi lovit cu pumnii și picioarele pe tatăl său, un bărbat de 86 de ani, iar acesta a ripostat cu intenția de a se apăra, a luat un cuțit de bucătărie și l-a înjunghiat în zona toracelui.

Ulterior, victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportată la Spitalul Județean de Urgență, neavând nevoie de intervenție chirurgicală.

Polițiștii continuă cercetările fața de bărbatul de 86 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie. Cercetările sunt efectuate în stare de libertate, ne-a declarat Robert Costan, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

PUBLICITATE